Sari la conținut

Bosquito sustine un concert caritabil azi la Reduta

bosquito-sustine-un-concert-caritabil-azi-la-reduta-

Astăzi, 24 septembrie, ora 18, la Centrul Cultural Reduta Braşov va avea loc concertul caritabil susţinut de Radu Almaşan şi de Ciprian Ioan Pascal, solistul şi chitaristul formaţiei Bosquito. Pret bilet: 10 lei.
În cadrul evenimentului vor mai avea avea loc relansarea site-ului oficial al Fundaţiei Rafael şi lansarea Atelierului Protejat Rafael. De asemenea, în foaierul instituţiei va fi amenajată o expoziţie cu vânzare în care vor fi prezentate produse realizate de persoanele cu dizabilităţi.
Fundaţia Rafael, înfiinţată în urmă cu şapte ani printr-un efort comun al olandezilor şi al românilor, s-a dezvoltat an de an şi încearcă să devină cât mai utilă comunităţilor pe care le deserveşte, preocupându-se de asistarea şi de integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi, atât în cadrul centrului de zi, prin activităţi educative, de ludoterapie, consiliere, activităţi ocupaţionale, artistice, kinetoterapie şi masaj terapeutic, cât şi în cadrul proiectelor de vizite la domiciliu, angajare asistată şi educaţie vocaţională, iar, de curând, prin atelierul protejat, care permite angajarea a cel puţin cinci beneficiari.

Comentarii

Ultimă oră