Duminică a avut loc o nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale – emise în perioada 1-31 august 2017 – în urma căreia au ieşit câştigătoare bonurile cu valori cuprinse între 879 şi 879,99 lei emise în 19 august.

Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de un milion de lei, din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

Depunerea cererilor de revendicare a premiului se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Formularul cererii poate fi obţinut gratuit de la administraţia fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul mfinante.ro.