Sari la conținut
bere-mai-scumpa-cu-pana-la-5

Preţul berii a crescut în ultima lună cu până la 5% în medie, ca urmare a majorării accizei încâpând cu 1 februarie, iar în perioada următoare ar putea avea loc noi scumpiri, potrivit reprezentanţilor producătorilor de bere din România. "Nu ştim care va fi influenţa creşterii de acciză, care a fost făcută peste noapte. Evident că este o taxă care se va reflecta cumva în costul berii", a declarat pentru MEDIAFAX Andrew Highcock, preşedintele unei importante companii de profil. El a spus că scumpirile generate de creşterea accizei diferă foarte mult în funcţie de tipul de bere şi de ambalaj. El a menţionat că preţul berii a a crescut cu 2% pe parcursul anului trecut. Ultima creştere de acciză la bere a intrat în vigoare la data de 1 februarie, când taxa a urcat cu aproape 10% în euro.

Comentarii

Ultimă oră