Lucrările de reabilitare s-au finalizat iar noul bazin olimpic a fost umplut cu apă în aşteptarea inaugurării.Bazinul are 4.800 de metri pătraţi şi zece culoare, faţă de 2.800 de metri pătraţi şi opt culoare cât avea cel vechi. Tribunele sunt amplasate de o parte şi de alta a bazinului şi au o capacitate totală de 900 de locuri. Construcţia este pe trei niveluri, la subsol fiind alte două bazine mai mici, unul pentru copii şi altul pentru persoane cu dizabilităţi, vestiare, o zonă de recuperare pentru sportivi, saună, masaj şi hidroterapie.La etaj va exista un cabinet antidoping, dar şi un foaier, unde vor fi baruri, iar pe timp de vară o terasă cu şezlonguri.Potrivit adevărul.ro, reabilitarea şi modernizarea bazinului olimpic din Braşov a fost estimată la şapte milioane euro.
Bazinul olimpic este gata