Sari la conținut

Băsescu a recunoscut că l-a împins pe copilul care apare în înregistrarea difuzată după turul I al alegerilor prezidenţiale. Preşedintele a recunoscut că lansarea în mass-media a acelei înregistrări a fost o lovitură "groaznică". "A fost groaznic pentru că eu ştiam că l-am împins pe acel copil. Falsificarea filmului, dat cu pumnul în faţă unui copil care pe urmă şi râdea, a fost o grosolănie care, dacă ar fi lansat-o cu  trei zile înainte de ziua alegerilor, ar fi fost mortală. Pentru că nu aveau timp oamenii care au făcut analiza. Dacă o făceau cu trei zile înainte, nu aveam ce să îi fac", a spus Băsescu. După primul tur al alegerilor prezidenţiale, au fost difuzate presei imagini cu Traian Băsescu care pare că loveşte un copil în campania electorală din anul 2004. Imaginile au fost surprinse la Ploieşti, unde fusese amenajată o scenă pe care Traian Băsescu se aplecase pentru a lua un memoriu de la o femeie.  Copilul se afla chiar lângă aceasta, iar camera de luat vederi a surprins când Traian Băsescu pare că îl loveşte cu pumnul pe copil. "Vă asigur că o să mă uit şi o să vă dau o explicaţie publică. Nu îmi aduc aminte de incident”, a declarat Traian Băsescu, chiar în seara în care imaginile au apărut în mass-media.

Comentarii

Ultimă oră