Sari la conținut

Bărbaţi arestaţi după ce au bătut un pădurar din Argeş

Cei trei bărbaţi acuzaţi că l-au bătut pe pădurarul de la un ocol silvic privat din localitatea argeşeană Boteşti au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Ei s-au predat la Poliţia Topoloveni, fiind acuzaţi de tăiere şi sustragere de material lemnos, tâlhărie şi ultraj, anunţă Mediafax. Un pădurar de la ocolul silvic privat "Stejarii Muscelului", aflat în timpul serviciului, a fost bătut, marţi, de către trei persoane, după ce omul le-a suprins la furat de lemne în pădure. Ulterior, pădurarul a tras de şase ori cu pistolul cu bile de cauciuc în care avea zece proiectile, iar agresorii i-au furat arma neletală, pe care au abandonat-o în pădure. Cei trei bărbaţi au fost duşi în arestul IPJ Argeş, iar decizia, care nu este definitivă, poate fi atacată cu recus la Tribunalul Argeş. (A.M.)

Comentarii

Ultimă oră