Sari la conținut

O angajată a unei bănci din Prahova este urmărită penal pentru delapidare şi distrugere, fiind acuzată că a intrat fără autorizaţie în camera de tezaur, iar imediat acolo a avut loc un incendiu şi au dispărut 150.000 de euro, scrie Mediafax.  Procurorii au început urmărirea penală faţă de angajata în funcţia de supervizor la banca respectivă, aceasta fiind acuzată de delapidare şi distrugere calificată. Conform anchetatorilor, în 30 noiembrie femeia a intrat fără a avea autorizaţie în camera tezaurului din sediul băncii situat în centrul Ploieştiului, iar la ieşire nu a anunţat că în incinta camerei are loc un incendiu. Ulterior s-a constatat că din camera tezaurului lipsesc trei teancuri a câte o sută de bancnote de 500 de euro, acestea nefiind găsite însă nici arse, deşi cu o zi înainte fusese confirmată prezenţa celor trei teancuri în camera de tezaur a băncii. Joi, femeia a fost reţinută, însă i s-a făcut rău şi a fost internată la Spitalul de Obstetrică - Ginecologie din Ploieşti.

Comentarii

Ultimă oră