Sari la conținut
bani-de-haine-pentru-profesori

Deputatul Mircia Giurgiu va depune, luni, la Camera Deputaţilor, un proiect legislativ prin care prevede ca toate cadrele didactice să primească anual suma de 2.000 de lei care să-i ajute să se prezinte decent în faţa elevilor. Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ sunt sceptici vizavi de această măsură şi spun că ar prefera să li se majoreze salariile. „Suntem sătui de proiecte de lege şi de promisiuni. Decât să încerce să ne ademenească prin aşa ceva, parlamentarii ar face bine să crească atractivitatea către acest domeniu, învăţământul, şi să umble la lefuri. Să ne mărească salariile cu 34,7% şi să ne dea banii pentru materiale didactice”, a declarat Mircea Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Spiru Haret.

Comentarii

Ultimă oră