Sari la conținut
bal-mascat-venetian-la-brasov

Asociația Junior Chamber International (JCI) Brașov îi invită pe toți cei interesați să-i cunoască membrii și activitatea la un Bal Mascat în stil venețian, care va avea loc în data de 2 martie 2018, la Hotel Kronwell, începând cu ora 21.00.

În cadrul evenimentului vor avea loc diverse momente artistice, pregătite de artiști locali și din alte orașe din România. Vor fi multe momente frumoase - muzicale, dans, stand-up - tocmai pentru a promova cultura artistică și talentele tinere din România.

   Cei prezenți vor avea ocazia de a întâlni artiști speciali precum Lorena Lalu, Barocco, Radu Ropotan, Sándor Ambrus, Teodor Ghiță, Liviu Săvuță și Alina Grecu.


    La acest program special își va aduce contribuția și Kronfilm, care a pregătit câteva scurtmetraje în ton cu evenimentul.


    Pentru că evenimentul este un bal, e obligatoriu ca participanții să se prezinte în ținute care se potrivesc acestei tematici și anume într-o garderobă stilată, în costum și în rochii de seară.

Asociația Junior Chamber International Brașov (Camera de Comerț a Tinerilor Antreprenori) este o organizație non-profit în care întâlnești persoane active, profesioniști tineri și întreprinzatori cu vârste între 18 și 40 de ani, scopul lor declarat fiind implicarea în dezvoltarea comunităților din care fac parte.

„În calitate de cetățeni responsabili ai unei lumi globalizate, membrii JCI răspund provocărilor din jurul lor prin inițiative de dezvoltare locală. Fiecare membru JCI împărtăşeşte convingerea că, pentru a aduce o schimbare pozitivă pe termen lung, trebuie să devenim noi înşine mai buni”, a declarat Alexandru Kuncz, președintele oragnizației, la nivel local.

Junior Chamber Internaţional, organizația la nivel mondial din care face parte și JCI Brașov, este una dintre cele mai importante entități din lume, având peste 100 organizaţii naţionale afiliate, cu peste 200.000 membri, cu filiale în peste 5.000 comunităţi locale de pe tot globul.

Comentarii

Ultimă oră