Direcţia de Servicii Sociale Braşov a anunţat că în perioada 26 februarie – 31 martie se va desfăşura o nouă campanie de distribuire a tichetelor „Pentru suflet”, cu ajutorul cărora pensionarii braşoveni cu o situaţie economică precară vor putea cumpăra produse pentru sărbătorile pascale.

Pachetul „Pentru suflet” este în cuantum de 50 lei şi este compus din 5 bonuri valorice, fiecare cu o valoare de 10 lei. Aceste bonuri pot fi utilizate doar pentru achiziţionarea de produse alimentare de la magazinele care primesc tichete de masă.

Persoanele îndreptăţite să beneficieze de tichetele sociale sunt pensionarii cu domiciliul stabil în municipiul Braşov, cu vârsta de minim 63 ani femeile şi 65 ani bărbaţii şi a căror pensie este de până la 1.000 de lei inclusiv.

Pentru a putea ridica aceste tichete, pensionarii trebuie să prezinte cuponul de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării (în original și copie), actul de identitate (în original și copie), precum şi o cerere completată de beneficiar prin care acesta solicită acordarea tichetelor.

În cazul pensionarii nedeplasabili, pentru care tichetele sunt ridicate de alte persoane, pe lângă actele amintite, mai este necesară o împuternicire pentru persoana mandatată să ridice tichetul, dar şi actul de identitate (în original și copie) al persoanei împuternicite.

Tichetele „Pentru suflet” vor fi ridicate de la sediul DSS Braşov, pe strada Panselelor nr. 23, în zilele de luni, marţi, miercuri şi vineri (între orele 8.30 şi 15.30), iar joi între orele 8.30 şi 17.