Sari la conținut

Avocat brașovean șantajat, hărțuit și amenințat

avocat-brasovean-santajat-hartuit-si-amenintat

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus în cursul lunii februarie 2015 trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului GGR pentru săvârşirea infracţiunilor de „şantaj”, „hărţuire” şi „ameninţare” pentru că în cursul lunii ianuarie 2015  acesta a exercitat acte de constrângere psihică faţă de un avocat din cadrul Baroului Braşov, solicitându-i satisfacerea unui interes personal, prin ameninţarea cu săvârşirea unor infracţiuni cu componentă violentă, prin frecvenţa şi conţinutul apelurilor telefonice acestea accentuând  starea de temere creată persoanei vătămate. De asemenea, prin frecvenţa şi conţinutul apelurilor telefonice, ale mesajelor tip SMS şi a corespondenţei purtată cu alte patru persoane  vătămate, inculpatul a creat o stare de temere şi pentru acestea, adresându-le totodată ameninţări explicite cu săvârşirea unor fapte de natură penală, îndreptate împotriva vieţii acestora şi a integrităţii fizice. Inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale. Dosarul a fost înaintat în vederea efectuării cercetării judecătoreşti Judecătoriei Braşov.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentarii

Ultimă oră