Este clar că legea audiovizualului din România are nevoie de modificări şi acestea se vor produce cel mai probabil în toamna acestui an. Este declaraţia preşedintelui C.N.A., Laura Georgescu prezentă vineri la Braşov.

La Aula Universităţii Transilvania a avut loc dezbaterea "Interesul mediatic versus interesul public" . Ca o primă realizare putem menţiona alăturarea petiţiei CNA ului cu o alta asemănătoare. Ceea ce face ca numărul semnăturilor celor ce îşi doresc o schimbare în media vizual să creacă la aproape 35 000. La întâlnirea de la Braşov au participat reprezentanţi Consiliului Naţional al Audiovizualului, ai Facultăţii de Sociologie şi Comunicare Braşov, specialişti media, studenţi dar şi braşoveni interesaţi de subiectul dezbaterii ,,Interesul mediatic versus interesul public”. „Interesul public ne capacitează nouă dorinţa de a vedea dacă nu cumva s-a schimbat faţă de acum 10 ani de când legea audiovizualului a început să funcţioneze şi realitatea de zi cu zi, de la o cedare de licenţă până la o schimbare de grilă ne demonstrează că într-adevăr legea audiovizualului reclamă impetuos schimbări”, a spus Laura Gerogescu, preşedintele Consiliului Naţional Al Audiovizualului. „În primul rând mă interesează la media să aibă mesaj. Din păcate uneori mesajele sunt neclare, de multe ori mesajele sunt improvizate, alteori timpul de emisie la care publicul poate să aibă acces este ocupat inutil”, a spusprof. univ. dr. Silviu Coposescu.
Două petiții s-au unit
Cu ocazia întâlnirii iniţiatorul unei petiţii asemănătoare cu cea a CNA-ului şi-a unit forţele cu instituţia şi astfel cele două petiţii îşi vor aduna semnăturile, ajungând la cifra de 35 000. Pentru se putea face modificări legislative la legea audiovizualului cu semnăturile strânse ar mai fi însă nevoie de tot cam atâtea.
„Vrem să deschidem televizorul şi să ne bucure sufletul, vrem să vedem evenimente plăcute, oameni care salvează vieţi , oameni care reuşesc în viaţă, haideţi să arătăm că suntem mulţi cei care vor o schimbare de atitudine, o prezentare a tuturor aspectelor vieţii nu numai a celor negative”, se arată într-una dintre petiții. Discuţii pe tema acestui subiect au mai avut la Arad şi urmează ca dezbateri să mai aibă loc în mai multe oraşe din ţară, pentru promovarea petiţiei al cărei rol este să identifice propuneri, idei şi rezolvări la problemele ridicate cu această ocazie.