Sari la conținut

Au reapărut cozile pentru plata impozitelor la Direcţia Fiscală

au-reaparut-cozile-pentru-plata-impozitelor-la-directia-fiscala

Dacă în alţi ani cozi la ghişeele Direcţiei Fiscale Braşov existau în prima săptămână a anului şi în ultima din martie, în aceste zile ele au reapărut, mai devreme decât era de aşteptat.

 Miercuri, sute de persoane erau încă de dimineaţă în faţa ghişeelor pentru a-şi plăti impozitele.

În această perioadă, numai la sediul de pe strada Dorobanţilor au plătit peste 1.300 de persoane, zilnic, cărora li se adaugă plătitorii de la agenţiile de pe strada Lungă şi strada Turnului, precum şi brașovenii care plătesc pe Internet.

Directorul Marian Voinescu are şi explicaţii pentru reapariţia mai timpurie a cozilor de la ghişee. „Unii vor să beneficieze de acea bonificaţie de 5% şi mai trebuie să luăm în calcul şi faptul că a crescut numărul contribuabilor din Braşov, fapt scos în evidenţă de o creştere a numărului de roluri la sfârşitul anului trecut cu 2.000 faţă de anul 2017”, a precizat Marian Voinescu.

Anul trecut, clădirea care adăposteşte Direcţia Fiscală a suferit modificări importante. Spaţiul a fost mărit cu, practic, încă o clădire, iar ghişeele, chiar dacă sunt mai numeroase, sunt mult mai aerisite. Cu toate acestea, braşovenii sunt nemulţumiţi că trebuie să stea timp îndelungat la coadă.

Aglomeraţie este şi la cele două agenţii de pe strada Lungă şi strada Turnului. Mai mult, la sediul din Tractorul va fi detaşat încă un casier, deoarece unul singur este prea puţin pentru afluxul de cetăţeni care vor să plătească. Astfel, pe strada Dorobanţilor vor exista 9 ghişee la care braşovenii pot plăti taxe şi impozite, în timp ce la cele două agenţii vor fi câte 2 ghişee.

Există şi o a treia posibilitate, mult mai comodă pentru impozite: plata pe Internet. Pentru aceasta, contribuabilii sunt nevoiţi să facă un drum la primărie, unde vor obţine datele necesare logării. Avantajul este că la ghişeele din Primăria Braşov timpul de aşteptare este foarte mic şi odată obţinute, numele de utilizator şi parola pot fi folosite de fiecare dată când contribuabilul vrea să plătească sau când vrea să afle informaţii despre sumele datorate.

Comentarii

Ultimă oră