Elevii de gimnaziu din Braşov pot opta pentru una din cele patru unităţi de profil din ţara noastră până la data de 24 martie 2017.

    În această perioadă, Biroul Informare - Recrutare din Centrul Militar Zonal Braşov desfăşoară activitatea de informare a tinerilor, băieţi şi fete, absolvenţi sau viitori absolvenţi ai învăţământului gimnazial, în vederea înscrierii la una din următoarele unităţi de învăţământ liceal: Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza, Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc şi Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova.

   „Eşti o persoană dinamică, energică, eşti atras de ţinuta şi activitatea militară? Acum este momentul! Alege o carieră plină de satisfacţii – cariera militară!”

 Aşa sună mesajul Ministerului Apărării Naţionale adresat elevilor care doresc să urmeze o carieră militară şi care au şansa să se înscrie la unul din colegiile de profil din ţară.

  Termenul limită pentru depunerea dosarelor de candidat este 24 martie 2017, iar potenţialii candidaţi trebuie să se adreseze Biroului Informare Recrutare Braşov (str. Lungă, nr. 231), telefon 0268 – 510466 sau 0268 – 510468, pentru a obţine documentele necesare întocmirii dosarului şi pentru a afla detalii legate de etapele care sunt de parcurs.

   Programul de lucru cu publicul al Biroului Informare Recrutare din Braşov este următorul:

    luni, miercuri, joi şi vineri - 8.30-16.30, respectiv marţi - 8.30-18.30.

  Informaţii mai pot fi găsite şi pe site-urile oficiale, la adresele www.recrutare.mapn.ro sau www.mapn.ro.