Atleta braşoveană Adina Cîrciogel, legitimată la CS Ţara Bârsei 2011, a obţinut medalia de aur la proba de 400 de metri, la Cupa României Open Juniori 1. Timpul înregistrat de Adina Cîrciogel a fost de 56.35 secunde.

    „Acesta a fost primul concurs de după pandemie, unde pregătirea a avut de suferit din cauza lipsei accesului pe stadion. Mă bucur că, în sfârşit, am reuşit să ajungem să putem concura”, a declarat antrenorul Horaţiu Calfa.

    Adina Cîrciogel, născută în 2001, a început să practice atletismul la vârsta de 9 ani sub îndrumarea antrenoarei Georgeta Nazarie, iar un an mai tarziu a cucerit primul său titlu naţional la 500 m. A continuat pregătirea sub îndrumarea antrenorului Horaţiu Calfa, până în prezent.

    În 2017, la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) de la Gyor (Ungaria), a fost componentă a ştafetei de 4×100 m a României, descalificată în finală şi s-a clasat pe locul 5 în seriile de la 200 m.
 
     În 2018, la Campionatele Europene rezervate sportivilor cu vârste de până la 18 ani (U18), a cucerit medalia de bronz la stafeta mixta (100/200/300/400 m), alături de Bianca Elena Toader, Vanessa Evelyna Balaci şi Maria Scrob.