Sari la conținut
atentie-urmeaza-zile-cu-37-de-grade-la-umbra

De azi, urmează câteva zile cu temperaturi aproape insuportabile. Ne va fi din ce în ce mai greu să suportăm căldura! Click! vă face câteva recomandări ca să treceţi mai uşor peste arşiţa de afară, scrie click.ro. Meteorologii ne avertizează că, de luni, canicula se instalează în aproape toată ţara. Astfel, maximele se vor încadra între 28 de grade, în depresiuni, şi 35 de grade, în sud-est. În Bucureşti, maxima va fi de 34 de grade Celsius.

Marţi, temperaturile cresc, astfel că vor fi între 29 de grade, în depresiuni, şi 36 de grade, în sud-est. În Capitală, vor fi 35 de grade.

Miercuri, aproape nici o zonă din ţară nu scapă de caniculă. Maximele se vor încadra între 31 de grade, în depresiuni, şi 37 de grade, la umbră, în sud-estul şi vestul ţării. În Capitală, maxima va fi de 37 de grade. Problema este că nu se anunţă nici un strop de ploaie.

Joi, arşiţa se mai domoleşte în unele regiuni. În zonele de câmpie şi podiş, însă, maximele vor fi de 36 – 37 de grade. Este posibil ca în nord-vestul ţării, să apară câţiva stropi de ploaie.

De vineri, ploile se extind în majoritatea regiunilor, temperaturile scad, iar aerul devine respirabil.

Comentarii

Ultimă oră