Sari la conținut
atentie-soferi-itpul-la-control

Din 20 mai talonul mașinii se suspendă automat, odată cu expirarea Inspecţiei Tehnice Periodice.

În plus, şoferi depistaţi că circulă neregulamentar din acest punct de vedere vor rămâne fără talon şi fără plăcuţele cu numerele de înmatriculare şi vor fi amendaţi, fără drept de circulaţie.

Reprezentanţii MAI îi avertizează pe conducătorii auto  să verifice valabilitatea inspecţiei tehnice a maşinii, având în vedere că din 20 mai sancţiunile vor fi mai aspre.

Începând cu aceasta dată, se va aplica suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru ITP expirată.

Suspendarea încetează automat la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică.

Certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare se restituie proprietarului de către poliţia rutieră, la încetarea suspendării înmatriculării vehiculului.

Modificările survin ca urmare a intrării în vigoare pe 20 mai 2018 a Ordonanței Guvernului privind suspendarea înmatriculării vehiculelor (OG 14 din 18 august 2017) care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Guvernul a adoptat actul normativ pentru a transpune dispozițiile Directivei 2014/46/UE  privind documentele de înmatriculare pentru vehicule.

Comentarii

Ultimă oră