Sari la conținut

ATENȚIE!!! Reguli stricte pentru circulația prin giratorii la Brașov

atentie-reguli-stricte-pentru-circulatia-prin-giratorii-la-brasov

Începând de săptămâna aceasta, reprezentanții Primăriei Brașov vor începe refacerea marcajelor în sensurile giratorii, astfel încât să se asigure o mai bună fluență a traficului, dar și să fie evitate incidentele dintre șoferi.

Pentru că au fost numeroase discuții legate de circulația în astfel de intersecții, reprezentanții Primăriei s-au întâlnit cu cei ai Poliției Rutiere, ai unor școli de șoferi, dar și ai Facultății de Autovehicule Rutiere din cadrul Universității Transilvania în vederea găsirii soluțiilor optime în acest sens. Astfel, dacă până acum sensurile giratorii au fost marcate cu benzi concentrice în jurul rondului, de săptămâna aceasta, în funcție de specificului fiecărui giratoriu, vor fi marcate benzi turbo (respectiv acel tip de bandă care te direcționează spre banda de ieșire corespunzătoare din sens), dar și benzi cu linie continuă, care nu le vor mai permite șoferilor care circulă în interiorul rondului să le „ia fața” participanților la trafic de pe benzile exterioare ale sensului. „Va fi analizată geometria fiecărui sens giratoriu, precum și capacitatea de circulație pe benzi, în fiecare intersecție. Noile marcaje vor fi trasate în funcție de situația din fiecare intersecție”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

• Primele marcaje, la Casa Armatei

Primul sens unde se vor trasa noile marcaje va fi cel de la Casa Armatei, astfel ca șoferii care se înscriu de pe strada Mureșenilor pe banda 3 din sens (cea de lângă rond) să fie obligați prin trasarea liniei continue să își continue drumul spre ieșirea dinspre Livada Poștei, fără a le tăia calea celorlalți care s-au înscris corect pentru a intra pe Lungă. Cel care  constată că s-a înscris greșit va fi obligat să înconjoare din nou sensul și, urmând benzile turbo, în dreptul ieșirii dinspre Livadă să se încadreze pe bana 2, care îl va scoate tot pe banda 2 de pe strada Lungă, scrie bizbrasov.ro.

Comentarii

Ultimă oră