Sari la conținut

ATENŢIE! Lipsa repartitoarelor vă poate costa până la 1.000 de lei

atentie-lipsa-repartitoarelor-va-poate-costa-pana-al-1000-de-lei

Toţi braşovenii proprietarii de locuinţe care sunt încă branşate la sistemul de distribuţie a energiei termice trebuie să-şi instaleze repartitoare de costuri, până la sfârşitul anului. Prevederea apare în legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică. Practic, vizate sunt spaţiile racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, nu şi cele încălzite cu ajutorul centralelor de apartament sau cu ajutorul unor surse proprii locale la nivel de scară sau bloc. Legea prevede şi sancţiuni pentru cei care nu montează repartitoarele de costuri, până la sfârşitul anului.

Astfel, în baza Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, persoanele fizice şi cele juridice pot primi amenzi de la 500 la 1.000 de lei, iar amenzile pot fi date atât de Poliţie, cât şi de reperezentanţi ai primăriilor. Obligativitatea montării contoarelor de căldură la nivelul fiecărui apartament, până la sfârşitul lunii decembrie a acestui an, a fost introdusă în august 2014 prin intermediul Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică. Concret, aşa cum se arată în acest act normativ, „în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea contoarelor până la 31 decembrie 2016 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie”. Totuşi, dacă folosirea contoarelor individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punct de vedere financiar, legea prevede obligativitatea montării repartitoarelor individuale de costuripe toate corpurile de încălzire din fiecare unitate imobiliară în parte”.

Comentarii

Ultimă oră