Sari la conținut

Ateliere de creaţie şi recreaţie, la Teatrul Arlechino, în vacanţa intersemestrială

ateliere-de-creatie-si-recreatie-la-teatrul-arlechino-in-vacanta-intersemestriala

În perioada 4-8 februarie 2019, între orele 11.00 - 12.30, Teatrul pentru copii „Arlechino” organizează modulul I din 2019 al atelierelor interactive de creaţie Arlechino – „Atelierul de Creaţie şi Recreaţie”.

Modulul este intitulat „Teatrul de umbre – O poveste inventăm, siluete decupăm, în umbe le transformăm” şi este special creat pentru copii începând de la vârsta de 6 ani.

Micuţii vor lucra alături de actorii Iuga Adrian, Stroe Marius, Muraru Elisabeta, Rujan Petronela, Mihaly Erika, Zaharie Manuela, Dobrescu Adrian, Vătavu Florenţa, Dobrescu Alexandru, Negru Cecilia, Zorilă Dan, Anca Badea, iar la final, fiecare participant va primi o diplomă.

Grupa are 12 participanţi care au fost deja stabiliți.

Înscrierile pentru locurile disponibile s-au făcut în ordine cronologică, pe bază de fişă de înscriere tip, disponibilă la sediul organizatorului şi pe baza achitării taxei de participare. Termenul limită de înscriere a fost 1 februarie.

„Solicităm înţelegere din partea celor ce doreau să îşi înscrie copiii (cu privire la limitarea vârstei, a locurilor puse la dispoziţie) și nu mai au această posibilitate. Această limitare s-a stabilit în conformitate cu prevederile legislative referitoare la sănătate /securitate în derularea oricărei activităţi şi s-a avut în vedere oferirea unui confort corespunzător fiecărui participant la proiect, în funcţie de spaţiul disponibil şi volumul personalului cu atribuţii desemnate pentru proiect”, subliniază reprezentanţii instituţiei.

Tariful de participare pentru fiecare copil este de 120 lei pentru participarea la modul complet de cinci zile (achitat într-o singură tranşă, pe bază de factură şi chitanţă emise de teatru).

Comentarii

Ultimă oră