Formaţia Astra Giugiu a învins în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa franceză Olympique Lyon, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa. Golurile au fost înscrise de Malbranque '25 pentru gazde şi Fatai '72 şi Budescu '81 (penalti) pentru Astra. Lyon a terminat meciul în zece după ce în minutul 78 Rose a văzut cartonaşul roşu. Returul va avea loc la Giurgiu la 28 august. Din păcate formația Petrolul Ploieşti a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), de echipa croată Dinamo Zagreb, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa. Golurile au fost marcate de Tamuz '45 pentru gazde şi Cop '29 (penalti), '80 şi Machado '90+6 pentru oaspeţi. Geraldo Alves a primit cartonaşul roşu în minutul '90+5 şi este suspendat pentru returul ce va avea loc la Zagreb la 28 august.
La Giurgiu va fi greu”. Astra a reușit o victorie senzațională cu Lyon, scor 2-1, însă președintele Dinu Gheorghe avertizează că returul de la Giurgiu va fi unul mult mai dificil. „Este victorie mare pentru Astra, după 11 jocuri în cupele europene. În prima repriză, am avut puțină teamă de numele lui Olympique Lyon. Repriza a doua am controlat-o în schimb fără niciun fel de problemă. Nu am câștigat nimic, trebuie să fim cu picioarele pe pământ! Meciul de joi va fi mult mai greu!", a spus oficialul Astrei, care recunoaște că nu mai spera într-o victorie după ratările mari ale echipei lui Isăilă, la scorul de 1-0 pentru Lyon. Budescu, Fatai și Laban „s-au jucat cu ocaziile" în partida din Franța. „Am ratat cu mare ușurință, la un moment dat nu mai credeam în victorie, dar până la urmă am tranșat jocul. Se fac investiții permanent, s-a construit un stadion din bani privați. Se construiește încet și o echipă, iar meritele sunt ale tuturor. Antrenorul nostru se va impune și el în fotbalul românesc", a mai declarat conducătorul Astrei.
Lucescu jr. explică înfrângerea. Petrolul a pierdut clar cu Dinamo Zagreb pe teren propriu, scor 1-3, iar acum așteaptă un miracol în returul din Croația, programat peste o săptămână. Răzvan Lucescu spune că diferența de experiență pe plan european a făcut diferența și a ținut să sublineze momentele importante ale partidei de la Ploiești. „Este un rezultat foarte dezamăgitor, nemeritat, dar care are arătă diferența de experiență la acest nivel. Adversarii noștri au profitat la maximum de greșelile noastre, iar noi nu am reușit acest lucru. Am controlat primul sfert de oră, dar adversarul a venit peste noi, ne-am cam speriat și am făcut pasul în spate. Au fost spații mari între mijloc și apărare", a spus antrenorul Petrolului. „Golul ne-a dat încredere, am jucat mult mai bine și am recuperat multe mingi, au fost foarte multe ocazii. La prima acțiune a adversarilor am primit golul al doilea, care a schimbat soarta finalului de meci. Al treilea gol a venit după o precipitare a noastră, am pierdut o minge ușoară și a venit acel contraatac. Este un rezultat nemeritat!", a mai afirmat tehnicianul ploieștenilor.