Sari la conținut
arta-romaneasca-din-brasov-la-washington

Juriul trebuie să decidă ce lucrare va ajunge la Washington! Este vorba de picturi realizate de zeci de copii din întreaga ţară pentru Olimpiada Artelor, un concurs aflat la cea de-a V-a ediţie ce va avea loc în capitala Statelor Unite ale Americii.
La competiţie participă o sută de ţări, iar în acest an tema picturilor este Sportul meu preferat. Fundaţia Euro Asia a fost selecţionată pentru a fi partener la Olimpiada Artelor şi festivalul Mondial al copiilor, ce vor avea la Washington în iunie 2015. Peste 40 de lucrări de pictură au ajuns în finală, iar acum juriul trebuie să decidă care dintre aceste mici opere va reprezenta România la competiţia din capitala Statelor Unite ale Americii.
„Fundația noastră lansează a cincea ediție a Olimpiadei Artelor și a Festivalului Mondial al Copiilor care va avea loc în iunie 2015 în Washington D.C. Noi selecționăm lucrarea care va reprezenta România la această manifestare în colaborare cu ­International Child Arts Foundation care promovează creativitatea copiilor”, a declarat prof. dr. Valeriu Iordan-Popescu, preşedinte Fundaţia Euro-Asia.
Copiii care au trimis lucrările au vârste cuprinse între 8 şi 12 ani. Picturile cu tema Sportul meu preferat se află acum într-o expoziţie deschisă până vineri seara la Centrul Cultural Reduta.

Comentarii

Ultimă oră