Ce simte omul purtat , ca sfintele moaște sau ca ultimul criminal, cu cătușe la mâini , prin fața camerelor, după 25 de ani de politică în linia întâi, după zeci de campanii câștigate, cu sute de mii de voturi în buzunar ? Rușine? Teamă? Umilință? Furie? Furie, da. Când știe că niște minciuni l-au adus la limitele condiției umane. Neputință, în fața unor făcături pe care speri să le desfaci. Durere că minciunile au fost spuse de oameni pe care i-ai crescut, politic, la care ai ținut ca la copiii tăi și care te-au vândut, să-și apere alunecările... Dar, de la Cezar încoace, mai tot omul care se ridică își are Brutusul lui... Nu a scăpat nimeni: Iliescu, Roman, Geoana, Ponta, Basescu... Vine rândul fiecăruia la moara cu noroc și nenoroc. Speranță, că adevărul nu are cum să rămână ascuns. Certitudinea că, la un moment dat, brașovenii vor știi să înțeleagă și vor face diferențe. Satisfacția, amară, că nu votul popular te-a scos din politică pe ușa din dos ci jalnice delațiuni..
Aristotel Căncescu împlinește azi 65 de ani. Cu siguranță, nu așa a visat să-i împlinească. Are în urmă două mandate de senator, trei mandate și jumătate de președinte de Consiliu Județean ... Un sfert de secol de politică. Cu lupte grele, cu prieteni falși și cu dușmani adevărați. Ironia sorții, e mai legat azi ca niciodată , de vechii adversari: George Scripcaru, Constantin Niță.. Avantajul unei nenorociri este acela că îți arată adevărata față a oamenilor. Și pe cine contezi. Azi e vremea prietenilor adevărati. Cu unii nu poate vorbi încă, pentru că îi separă dosare și mărturii . Cu alții se va bucura împreună, dezlegați acum de interese vremelnice.
Și pentru că urarea de " La mulți ani!" poate prinde contur speculativ la vremuri tulburi, binevenite rămân urările de sănătate și dreptate, de libertate și izbândă , într-o luptă a cărei miză este chiar ceea ce rămâne în urma unui om care trece...
Aristotel Căncescu, la Mix Actual
Giorgiana
17 Ian 2017
Ce simte omul purtat , ca sfintele moaște sau ca ultimul criminal ?
17 Ian 2017
Cupidon
18 Ian 2017
CNA+DNA=LOVE
18 Ian 2017
nic
19 Ian 2017
un domn si fii
18 Ian 2017
Lumea rea si dusmanoasa
18 Ian 2017
Patriarhu`
18 Ian 2017
bine zici
18 Ian 2017
Se intoarce roata
18 Ian 2017
fie ca!
18 Ian 2017
curiosul
18 Ian 2017
dovada ca e un om bun
18 Ian 2017
Munteanu Gh
18 Ian 2017
Nelu.B
19 Ian 2017
Urmarind noile stiri , sper sa se curete cit dee curind \"Puroiul din Justitie si DNA, si
ma bucur ca SRI e acum in convalescenta ! Poate cei care vor venii vor aprecia munca ta politica si sociala.
Anonim
24 Ian 2017
stefana
24 Ian 2017
Pai ,candva noi talpa tarii ..........invatam o vorba de smerenie..........ca tot ce obtinem ,sa-i multumim cuiva, unei Divinitati, iar cand punem pancarte pe ziduri ,sa nu ne trecem numele nostru ,ci mai intai pe al celui care ne-a dat puteri limitate in aceasta lume vremelnica. Prea v-au murit laudatorii !!!
Macar de bun simt, sa veniti la o aniversare si sa va cereti IERTARE, adica nu scuze, repet IERTARE pt. tot ce ati intinat in acest oras si oamenii pe care i-ati dat din cale, le-ati distrus cariere, ca nu v-au fost obedienti sau ca au avut curajul sa va critice. Mars la loc ! Stai jos! nota 2 !!!
Nume
Comentariu