Sari la conținut

Arhitecţi din străinătate, chemaţi să regândească Piaţa Sfatului

arhitecti-din-strainatate-chemati-sa-regandeasca-piata-sfatului

În plan: turnurile şi bastioanele, administrate de ONG-uri!

Piaţa Sfatului a revenit în atenţia autorităţilor locale braşovene, care au în plan să reabiliteze cea mai importantă zonă a oraşului.


   Primarul Braşovului, George Scripcaru, a anunţat că „am discutat cu reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor din România, iar zilele viitoare vom lansa un concurs de soluţii cu participare internaţională, pentru a vedea ce trebuie modernizat şi îmbunătăţit în centrul istoric al oraşului. Mă refer, în principal, la zonele pietonale”. Pe lista de priorităţi a Primăriei din acest punct de vedere este proiectul de modernizare a Pieţei Sfatului, dar şi alte lucrări, cum este cazul celor de consolidarea a zidurilor de apărare de pe malul pârâului Graft.


   Despre modernizarea Pieţei Sfatului s-a discutat şi în urmă cu mai mulţi ani, dar proiectul nu a trecut de stadiul de dezbatere publică.


   De asemenea, edilul a amintit că pentru zona istorică a oraşului, într-un stadiu mai avansat sunt proiectele ce vizează zona Modarom – Prefectură (unde se a amenaja o piaţă) sau transformarea străzii Apollonia Hirscher în zonă pietonală.


   Totodată, primarul Braşovului a precizat că municipalitatea a preluat de la Consiliul Judeţean turnurile, bastioanele şi zidurile de apărare. „Acum va trebui să vedem ce avem de făcut şi cum le administrăm. Eu aş opta pentru un parteneriat cu asociaţii sau ONG-uri, care pot dezvolta activităţi specifice în aceste imobile, noi asigurând amenajarea, dotarea şi asigurarea utilităţi”, a declarat primarul, care a precizat că ONG-urile participante nu vor plăti chirie.

„Curăţenie de primăvară” în Centrul istoric


   Pe de altă parte, primarul Braşovului a anunţat că pentru zona istorică va începe un proces de „igienizare” a faţadelor. „Pe străzi precum Republicii, Castelului sau Mureşenilor avem în plan să-i determinăm pe proprietari sau comercianţi să cureţe faţadele. Faţadele trebuie să arate altfel în ceea ce priveşte firmele, cablurile, consolele sau tot felul de obiecte”, a precizat George Scripcaru. Reprezentantul municipalităţii braşovene a mai anunţat că şi în 2020 se va asigura de la bugetul local cota de 50% pentru reabilitarea faţadelor.

Comentarii

Ultimă oră