Sari la conținut

Aproape o mie de vitezomani amendați, în doar o săptămână

aproape-o-mie-de-vitezomani-amendati-in-doar-o-saptamana

Aproape o mie de șoferi care au călcat prea tare pedala de accelerație au fost amendați, la Brașov, numai săptămâna trecută. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, comisarul șef Liviu Naghi, în perioada 17- 23 octombrie, oamenii legii au desfășurat mai multe controale în trafic. Cum era de așteptat, neregulile nu au întârziat să apară, astfel că polițiștii au aplicat peste 1.700 de sancțiuni contravenționale. Cele mai multe amenzi, respectiv aproape o mie, au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză, iar alte amenzi au fost date pentru nepurtarea centurii de siguranță sau vorbit la telefon în timpul șofatului. În plus, polițiștii au ridicat,în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 71 permise de conducere. Cei mai mulți dintre șoferii care au rămas fără carnet au fost sancționați pentru viteză, alcool, depășiri neregulamentare sau neacordare de prioritate pietoni.

Comentarii

Ultimă oră