Sari la conținut

Apelul prefectului pentru brașoveni: „Nu mai «domesticiţi» urşii”!

apelul-prefectului-pentru-brasoveni-nu-mai-domesticiti-ursii-

Apelul prefectului Braşovului, Marian Rasaliu: „Nu mai «domesticiţi» urşii”! În judeţul nostru ar trebui să fie 338 de urşi. În realitate sunt 1.287. Garda Forestieră: „Situaţia este tot mai dezastruoasă”


    Prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu și reprezentanții Gărzii Forestiere Brașov, coordonați de ing. Cristian Ignat, au prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă, situaţia urșilor în contextul în care această specie protejată a făcut numeroase pagube în ultima perioadă. Astfel, conform Prefecturii Braşov, în perioada mai - octombrie 2019, la nivelul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov au fost înregistrate și s-a intervenit după 16 apeluri la 112 cu privire la probleme generate de urși, care s-au plimbat pe străzi, fie seara, fie în plină zi, intrând chiar și în locuințe, precum cel din 29 mai, pe strada Timișul de Sus nr. 17. De asemenea, s-a semnalat prezența unui urs pe strada Barajului nr. 149F (luna iunie). La lacul din cartierul Noua aceste animale coboară frecvent din pădure, cetăţenii trimiţând 7 sesizări prin dispeceratul de Urgență. O situaţie asemănătoare este şi în cartierul braşovean Valea Cetăţii, pe str. Molidului fiind reclamată de 2 ori ori prezenţa urşilor, iar pe srada Jepilor de 4 ori.

128 de apeluri prin numărul de urgenţă 112

Conform statisticii Jandarmeriei Brașov, de la începutul anului până în prezent, la 112 s-au înregistrat 128 de apeluri despre apariția urșilor în zone locuite. În urma a 31 de apeluri, animalele nu au fost identificate în zonele specificate, iar în 75 de cazuri, animalele au fost îndepărtate în zonele împădurite.


  Tot în perioada recentă a acestui an, au fost date 48 de mesaje de avertizare a populației asupra prezenței urșilor în județul Brașov, prin Ro-Alert.

„Trebuie să protejăm specia, este adevărat, dar trebuie să avem grijă și de noi, oamenii”

De altfel, prefectul Braşovului a amintit şi de cazul de la Victoria, precizând că „am fost la un pas de tragedie”. În acest context, Marian Rasaliu a afirmat că „trebuie să protejăm specia, este adevărat, dar trebuie să avem grijă și de noi, oamenii. Nu putem să plângem doar de mila urșilor și să așteptăm să ne atace copiii. Zilele trecute, doar norocul a făcut ca doi copii și un localnic din orașul Victoria să scape cu câteva zgârieturi în urma unei întâlniri cu ursul. Să sperăm că nici data viitoare nu va fi ceva grav, dar nici nu putem să ne forțăm norocul. Se spune că oamenii le-au invadat teritoriul. Poate că așa este, dar și urșii s-au înmulțit foarte mult”.

1.000 de decizii de pagubă, semnate în 12 luni

La nivelul Gărzii Forestiere Brașov, în primele 8 luni ale anului, au fost 611 solicitări de participare în comisiile de evaluare a pagubelor (în județele Brașov, Sibiu, Harghita, Mureș, Covasna), s-au întocmit 723 de procese-verbale de constatare a pagubelor și s-au alocat 349 de zile de delegare inclusiv resursă financiară.


   „De anul trecut am semnat peste 1.000 de decizii de pagubă provocat de urși. Noi participăm în comisiile de evaluare a pagubelor, iar deciziile sunt trimise Ministerului Mediului, cu care avem o colaborare foarte bună, mai ales cu Direcția de Biodiversitate, și sunt puse în plată”, a declarat şeful Gărzii Forestiere Braşov, Cristian Ignat.

O posibilă soluţie: exportul urşilor

În timpul conferinţei de presă, Marian Rasaliu a făcut un apel la turişti şi localnici, cărora le-a solicitat să nu mai hrănească urşii, pentru că în acest mod nu îi ajută. „Dimpotrivă, le dăunează! Fac, de asemenea, un apel către autorități să facă un program corect de colectare a deșeurilor menajere, iar celor cu gospodării în apropierea pădurilor să nu lase resturi de mâncare în curți sau în apropierea caselor.

După cum s-a constatat, până și ursoaicele au început să-și învețe puii, uneori și câte doi-trei deodată, să caute hrana la tomberoane și în gospodării, acolo unde știu că găsesc mâncare, nu să-și caute hrana în pădure, așa cum ar fi firesc. Entitățile responsabile pe mediu lasă mâncare suficientă în pădure pentru aceste animale, dar urșilor le este mai simplu să coboare acolo unde au acces facil la resturi alimentare”, a explicat Prefectul Brașovului.

Nu în ultimul rând, prefectul a declarat că pentru a rezolva „criza urşilor” este nevoie şi de sprijinul Parlamentului. „Se poate spune că oamenii au invadat habitatul ursului, însă şi aceste animale s-au înmulţit foarte mult. În Europa nu mai există populaţie de urşi. Problema urşilor depăşeşte şi competenţa Ministerului Mediului. Este nevoie de sprijinul Parlamentului. De exemplu, comisia de Politică externă ar putea face demersuri pentru strămutarea unor exemplare în alte state europene”, a declarat prefectul.

Pe de altă parte, şeful Gărzii Forestiere Braşov, Cristian Ignat, a afirmat că anul acesta, printr-un ordin al Ministrului Mediului a fost aprobată recoltarea sau relocarea a 140 de exemplare de urs. „Numărul de exemplare aprobat este prea mic. În plus, în actul normativ nu este realizată o distribuţie pe judeţe, cifra amintită reprezentând un total la nivel naţional. Se impune sprijinul Parlamentului în rezolvarea acestei situaţii”, a precizat reprezentantul Gărzii Forestiere, care a făcut aluzie la proiectul de lege prin care se pot aproba cote de vânătoare pentru specia urs.

   Deocamdată, doar goane de împingere

În acest moment, pentru a ţine la distanţă urşii, se organizează goane de împingere, adică alungarea urşilor din zonele locuite. Şeful Gărzii Forestiere Braşov a declarat că aceste acţiuni sunt organizate alături de gestionarii fondurilor forestiere și Jandarmerie. „În această săptămână vom avea întâlnire cu gestionarii fondurilor forestiere, să vedem ce măsuri mai putem lua pentru a intensifica aceste goane, pentru că sunt puse în pericol vieți omenești. Au fost cazuri în care consilierii noștri au fost surprinși de urși, dar și cetățeni, inclusiv copii, și nu putem interveni în nici un fel. Situația este tot mai dezastruoasă. Conform datelor Agenției de Protecția Mediului, ar trebui la nivel de Gardă Forestieră să avem un număr de 1.338 de exemplare de urs în România, dar în realitate, efectivul este de peste 6.400. Prea multe! În judeţul Braşov ar trebui să fie 338 de exemplare şi sunt 1.287”, a afirmat Cristian Ignat. El a precizat că o evaluare corectă este, totuși, greu de făcut cu metodele actuale.

Avertismentul şefului DSVSA Braşov: „Vom asista la extincţia urşilor”


    Prezent la conferinţa de presă pentru a prezenta măsurile de limitare a pestei porcine africane, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov, dr. Dorin Enache, a avertizat că pot apărea mari probleme dacă nu se face ceva pentru ţinerea sub control a populaţiei de urşi.


       „Nu sunt specialist în domeniu, dar eu vă spun un punct de vedere strict personal: în momentul de faţă, ursul este supra-numerar. O să vedeţi că din cauza inactivităţii legislative, într-un viitor nu foarte îndepărtat vom asista la extincţia ursului în zona noastră. Exact cum s-a petrecut şi în Occident. De ce? Pentru că în momentul de faţă avem de cinci ori mai mult, de trei ori mai mult, de şase ori mai mult decât este un efectiv normal într-un areal. Această situaţie va conduce la nişte mijloace sau la nişte reacţii neprevăzute”, a declarat dr. Enache. Acesta a precizat că este perfect de acord cu afirmaţia prefectului, care a spus că omul este mai important de orice.

„Subscriu acestei idei. În momentul de faţă nu mai ai curaj să mergi pe stradă după o anumită oră. Nu plâng la mormânt străin, să vă spun că montaniarzii nu mai au ce să caute pe munte, dar la noi, acum, s-a creat un total dezechilibru. Este un punct de vedere strict personal”, a încheiat şeful DSVSA Braşov.

Comentarii

Ultimă oră