Sari la conținut

Apele Oltului au fost repopulate cu puieți de șalău

apele-oltului-au-fost-repopulate-cu-puieti-de-salau

12.000 de puieți de șalău au fost eliberaţi , în râul Olt, în urma unei repopulări cu pești realizată de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AVPS) Făgăraș sub supravegherea reprezentanților Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA).

Puieții de șalău, aduși de la o fermă din Timișoara, au ajuns în coada lacului de la Olteț, în balta de la Cincșor, la Casete, în aval de hidrocentrala de la Dridif, în coada lacului de la Dridif, balta Beclean, la Șercaia și în balta Părăului.

Operațiunea nu a fost una ușoară, dar transportul peștilor și plasarea lor în apele Oltului s-au realizat în mod corespunzator, iar puietul a ajuns cu bine la locurile de populare.

„Este al doilea an în care introducem această specie în zonele recontractate de noi. Procesul de acomodare este unul puțin complex. Puieții sunt aduși în saci cu apă și oxigen, care au o temperatură mai mare decât cea din Olt, de exemplu. Însă nu putem pune puieții într-o apă mai rece decât cea în care sunt ei obișnuiți. Astfel că facem acest lucru treptat. Trebuie egalizată temperatura. Punem sacii cu totul în apa în care se deversează, lăsăm 10 minute pentru egalizarea temperaturii, iar apoi îi deversăm din sac direct în apa respectivă. O astfel de repopulare am realizat-o și anul trecut, însă nu putem vorbi încă de un succes. Vedem primele rezultate doar după 3 ani. După o repopulare de acest gen, doar 5-10% din totalul puieților supraviețuiesc. Și asta din cauza pericolelor, de la dăunători, la condițiile climatice, la apă, sunt mulți factori la mijloc. Tocmai din acest motiv astfel de acțiuni vor mai continua“, a declarat Sorin Șuler, directorul AVPS Făgăraș.


    Repopulările se fac fie în perioada aprilie-mai, fie în septembrie-octombrie. Operaţiunea se face în locurile în care apa e mai liniștiă, spre exemplu în coturi unde apa băltește și nu sunt curenți mari.

Următoarea repopulare se va face ori în toamna acestui an, ori anul viitor, în primăvară.

Comentarii

Ultimă oră