Chiar în acest moment, zeci de mii de oameni suferă  de foame în România. Ajută-i şi tu! Banca de Alimente a Crucii Roşii  oferă hrană celor mai vulnerabile persoane: bătrâni cu venituri foarte mici, familii sărace cu mulţi copii,  persoane cu dizabilităţi.
Din păcate, în această perioadă, banca de alimente a Crucii Roşii Braşov este aproape goală.  Un reportaj  mai amplu despre cum puteţi participa la această campanie  umanitară veţi putea urmări în ediţia din acest weekend a emisiunii "Braşoveni pentru braşoveni".
În septembrie 2009,  Crucea Roşie Română a lansat proiectul "Banca de alimente", o idee adusă din Statele Unite de îndrăgita cântăreaţă Margareta Pâslaru, voluntar şi membru de Onoare al Crucii Roşii Române încă din 2000.  "În SUA nu sunt donaţiile milionarilor. Oamenii simpli vin şi donează ce au, o conservă, o punguţă de lapte praf. Aceste donaţii modeste se adună în mod impresionant. Sunt hangare întregi cu donaţii." a spus Margareta Pîslaru.
După ce Margareta Pâslaru  a popularizat campania americanilor, în 2009 s-a pus în practică şi la noi.  În  primele luni de la aplicarea proiectului,   s-au strans 100 de  tone de alimente si peste 85.000 euro (din apeluri telefonice, sms-uri si donatii) din care au fost ajutate peste 7.000 de familii.  „Este regretabil că în prezent, în România, există zeci de mii de oameni care suferă de foame. Într-o societate responsabilă, orice persoană, printr-un gest simplu, poate să acorde un ajutor celor dezavantajați, care nu își pot procura singuri hrană. Crucea Roșie Română, prin proiectul Banca de Alimente, oferă ocazia de a se implică direct, tuturor celor care doresc alinarea suferinței persoanelor vulnerabile. Te simți minunat să fii generos! Împreună putem hrăni un vis, o lume fără foame!” a declarat MihaelaGeoană, președintele Crucii Roșii Române.
Containerele pentru alimente de la supermarketul cu care Crucea Roşie are parteneriat  s-au încărcat foarte greu în această perioadă. "Anul acesta este unul dintre cei mai grei pentru noi. Credem că populaţia a sărăcit întrucât nici vestitul program  "banca de alimente" nu funcţionează extraordinar de bine. Şi  de aceea pe această cale fac un apel la oameni, atunci când vor face cumpărăturile de sărbători, se vor gândi şi la cei care nu au ce mânca" a spus  Luana Minea,  preşedinte Crucea Roşie Braşov.
"Alimentele pe care le-am strâns până acum sunt insuficiente pentru multitudinea de cereri pe care le avem. În mod sigur vom găsi şi soluţii, pentru că în ultima perioadă am primit şi ceva donaţii în bani din care vom cumpăra alimente să completăm" a adăugat Luana Minea.
Cei de la Crucea Rosie cred totuşi că acum, înainte de Crăciun, braşovenii vor fi mai darnici. Alimentele donate vor ajunge la bâtrâni cu venituri mici, în familiile monoparentale, la persoane fără adăpost, cu dizabilităţi sau la cei care suferă de boli cronice. Cei care vor primi alimentele sunt aleşi în urma unor anchete sociale. Detalii despre filiala Crucea Rosie de la Brasov aici.