Sari la conținut

Anul trecut Cesaria Evora le-a vorbit braşovenilor la Mix TV

Celebra  cântăreaţă Cesaria Evora a încetat din viaţă în oraşul natal din insula  Capului Verde. Artista, care avea 70 de ani, era internată de vineri în  spital. Suferea de insuficienţă respiratorie.

Cesaria  Evora, supranumită "Regina desculţă" a muzicii negre, a susţinut anul  trecut, şi un concert la Braşov. Peste 2.500 de spectatori  au umplut  până la refuz Sala Sporturilor pentru a o asculta pe "Regina desculţă".

Cu o zi înainte de premiera  spectacolului de la Sala Sporturilor, Cesaria Evora a fost invitata emisiunii Mix Actual realizată de  Oneliei Pescaru. Artista a împărtăşit cu telespectatorii mici secrete  din culisele vieţii ei cu o modestie ieşită din comun pentru o vedetă de  talie internaţională iar la final s-a declarat încântată şi onorată  pentru că a participat la emisiunea postului nostru.

Înainte de a intra în direct alături de Onelia Pescaru, realizatoarea  emisiunii Mix Actual, diva desculţă a făcut cunoştinţă şi cu o mică  parte dintre membrii redacţiei de ştiri. Au urmat discuţii despre viaţă,  succes şi etapele care au dus-o pe Cesaria Evora pe cele mai înalte  culmi. Şi aşa cum obişnuişte Cesaria Evora la finalul fiecărui spectacol  sau interviu abia aşteaptă să fumeze o ţigară. Un viciu la care artista  nu a vrut să renunţe nici în ruptul capului în ciuda vârstei înaintate. La Braşov, a cântat piese mai noi de pe cel mai recent album  lansat, dar şi melodii mai vechi.

Originară din Insulele Capului Verde, Evora era cea mai cunoscută  cântăreaţă de morna - un melanj între fado portughez  şi blues. Artista  s-a născut pe 27 august 1941, la Mindelo, orăşel comercial din Sao  Vicente, una dintre insulele Capului Verde. (D.K.)

Comentarii

Ultimă oră