Povestea de viaţă a scriitorului Andrei Bodiu a fost prezentată în cadrul emisiunii "Brasoveni pentru brasoveni" de la MIX2TV. Emisiunea ,,Braşoveni pentru braşoveni” este difuzată pe MIX2TV- vineri – 20:30 şi 22:30, sâmbătă – 19:30 şi duminică – 08:30, 14:00 şi 20:00. Emisiunea poate fi urmărită şi pe internet la adresa www.mixtvbrasov.ro(dati click aici pentru inregistrare).
„Scrie poezie de la 16 ani. I-a dăruit şi adolescenţa şi anii tineri şi frânturi din maturitatea care i-a cerut mereu să se dividă: întru timp, întru energie, întru vise. Într-o lume care se încăpăţânează să-i plaseze pe maeştrii cuvântului acolo, în zona mai puţin pragmatică şi, deci, greu înţeleasă şi accesibilă, Andrei Bodiu rămâne provocarea şi excepţia de la regulă. Poţi scrie poezie şi învingând vremurile. Şi nu doar durerea şi tristeţea şi neputinţa şi resemnarea nasc cuvinte care mângâie şi care tulbură. Cu viaţa risipită în felurite feluri şi domenii, incompatibile uneori precum apa şi untdelemnul, Andrei Bodiu este intelectualul din rezistenţa mileniului III. El construieşte, din fărâmiţe de oboseală aruncate pretutindeni, într-o lume pusă mai degrabă pe demolat. Se încăpăţânează să o facă. Să reziste. Şi să nu renunţe!”
Poetul Ioan Moldovan spunea despre Andrei Bodiu că este un poet autentic şi un fermecător”, care, deşi scrie despre „oboseala de a fi”, – „are harul de a înveseli realitatea imediată, printr-o privire ironică”.
Andrei Bodiu avea 16 ani când şi-a citit primele poezii în public. Se întâmpla la liceul Unirea, la cenaclul condus de profesoara Cornelia Bularca. La clasa de filologie avea colegi care acum sunt la fel de cunoscuţi ca şi el. Împreună cu câţiva colegi a ajuns la reuniunile literare de la Casa de cultură, unde era instructor Adrian Munteanu, ce avea şi el să publice ulterior numeroase volume de poeme. Adrian Munteanu i-a propus tânărului profesor şi poet Alexandru Muşina să se ocupe la Reduta de cenaclul literar, ce avea să fie numit 19, după numărul participanţilor la prima întâlnire. A mers la cenaclu cu Oprea, Simona Popescu, Caius, Sorin Matei, acum mare publicist în SUA.
Părinţii lui s-au stabilit la Braşov ca să participe la construcţia Uzinei R din Feldioara. Norocul de a avea acasă o biblioteca „cetăţenească” – cum avea să o numească mai târziu – şi părinţi truditori la temelia formării copilului cu zulufi aurii şi ochi albaştri şi – a găsit prelungire, peste ani, cu mari întâlniri de spirit şi simţire.
Băiatul de Centru cum se numea cu ironică trufie deseori, pentru că i-a fost dat să zburde prin vechiul oraş în anii copilăriei, nu prin cartierele muncitoreşti care creşteau triumfal în acele timpuri în jurul Braşovului, a citit mult despre viaţă înainte de a da piept cu ea. Dar niciodată nu poţi fi îndeajuns de pregătit de cărţi pentru ce urmează... Şi... îi pregătise viaţă lui Andrei lecţii straşnice, de tot soiul! Ajuns la Facultatea de Filologie la Timişoara, a trebuit să se descurce singur. Vindea pantaloni făcuţi de colegi, ţigări, trafic la graniţă, venea cu mâncare acasă, în Timişoara se mai găsea mâncare de la sârbi. La facultate a mai avut de îndurat şi alte presiuni.
Pentru că scria poezii considerate subversive, a fost urmărit pas cu pas de Securitate. Andrei Bodiu le povesteşte azi studenţilor săi cât de importantă e libertatea câştigată în 89. Le povesteşte cât de importată e libertatea, fără să se dea el exemplu. Trăia în mizerie, şi colegii lui se duceau de bună voie să se înscrie în PCR pentru note, loc în cămin. Cu toate presiunile psihice, a reuşit să termine facultatea cu media 9,72, cu care a reuşit să prindă un post de profesor la Apaţa, Braşovul fiind atunci un oraş închis, unde nu se obţinea o catedră.
Andrei Bodiu, ca şi alţi tineri profesori de atunci, făceau zilnic naveta cu trenuri îngheţate iarna, sau în care te sufocai de cald vara. Comuniştii ar fi vrut să le facă buletin de Apaţa, dar nu au reuşit. Tânărul profesor inundat de libertate şi de proiecte retrăia parcă la Apaţa mitul lui Manole... Ce ziua lucra/ Noaptea se surpa... În 1990, câţiva scriitori braşoveni din generaţia 80, dar şi alţi filologi, fac demersuri pentru înfiinţarea unei facultăţi de litere la Braşov, pe lângă institutul politehnic, care avea un mare prestigiu. Părinţii spirituali ai acestei şcoli pot fi consideraţi Alexandru Muşina, Ovidiu Moceanu, Gheorghe Crăciun, Tiberiu Ana Rusu, Tatiana Brebenaru, Dimitrie Cazacu, Pompiliu Peculea, Andrei Barna. A predat din 90, și a urmat toți pașii, ajungând profesor și decan timp de 8 ani. Facultatea are acum toate nivelurile – licenţă – masterat – doctorat.
Ca să conduci 8 ani o facultate care creştea de la un an la altul, nu o fost o treabă tocmai uşoară. Nimeni nu l-a obligat să fie decan şi de aceea şi-a luat rolul în serios. Corvezile administrative sunt, pentru un scriitor, devoratoare de timp şi energie, dar scriind în special poezie, produsul final a fost unul reuşit.
Ultima carte de poezie, "Oameni obişnuiţi", este cea mai premiată carte a lui. Și romanul său, "Bulevardul eroilor", în care scrie cu realism şi ironie despre lumea academică braşoveană, a avut critici bune. Andrei Bodiu mai dospeşte în minte scenariul pentru un nou roman.
Despre viaţa braşovenilor pe vasele de croazieră. Multe absolvente de litere lucrează pe vase, şi cele care ştiu limbi străine ajung în staff.
Andrei Bodiu s-a mai remarcat în ultimii ani prin ceva – s-a dovedit un excelent manager cultural pentru marotoanele de poezie, serile facultăţilor de Litere, colocvii şi conferinţe unde au fost invitaţi intelectuali remarcabili – toate repere în comunitatea universitară românească.
Din 2012, conduce Institutul Confucius, constituit ca un parteneriat între Universitatea Transilvania şi o instituţie similară din China. Rectorul de atunci, Ioan Vişa, l-a însărcinat cu această misie. În urma vizitelor în China, unde a predat la universitatea parteneră, a scris o carte de călătorie.
Drumurile, întâlnirile şi trăirile aduc mereu scrieri noi. De tot felul. Mai rămâne răgaz pentru poezie? Dar energie? Cum sună poezia unui om „obosit”?
CV-ul editorial şi academic apasă acum altfel asupra poemelor noi... Prins ca într-o menghină în angrenajul învăţământului superior, în al cărui sistem îndeplineşte o funcţie de răspundere, confiscat de şedinţe, consilii, audienţe şi expertize, terorizat de deadline-uri, universitarul braşovean evadează uneori în poezie pentru se plânge... versificat. Aici, în poezie rămâne refugiul.
Familia este o altă frumoasă reuşită – soţia, Adriana, profesoara de română şi fiul lor Tudor, pe care tatăl îl sfătuieşte să nu neglijeze la şcoală nimic din ce-i poate fi de folos mai târziu.
Pentru că hoţia înseamnă şi furtul intelectual, studenţii sunt avertizaţi tot timpul despre ilegalitatea şi imoralitatea plagiatului. Nu este de acord cu profesorii care dau vina pe copii şi se plâng tot timpul pentru anumite nereuşite. Copiii nu au fost niciodată mai buni sau mai răi, trebuie ştii să-i atragi şi trebuie sancţionaţi dacă nu-şi duc sarcinile la capăt. El optimist că fiecare are o şansă dacă ştie să şi-o valorifice.
