Cartea „Mecanica Materialelor”, recent apărută în limba engleză, în Statele Unite ale Americii, îl are ca autor pe cunoscutul profesor universitar Ioan Goia. A împlinit 79 de ani, dar nu renunţă la studiu. Profesorul Goia pregăteşte acum al doilea volum de „Mecanica Materialelor”, pentru a fi tipărit peste ocean, de o editură tehnică de prestigiu. Membru important al comunităţii academice braşovene, Ioan Goia provine dintr-o familie implicată în viața politică și intelectuală a României, tatăl fiind un renumit profesor de matematică la Colegiul Andrei Șaguna, iar mama făcând parte din familia Mureșenilor.
În urmă cu câţiva ani, un matematician american a participat la o conferinţă tehnică la Braşov şi a studiat manualul de rezistenţa materialelor al profesorului Ioan Goia. A fost impresionat de complexitatea acestuia şi i-a propus să-l traducă în Statele Unite, sub egida Institutului tehnologic din Massachusetts, instituţie aflată în fruntea universităţilor de profil din lume. Editorul a scos şi o broşură de prezentare a autorului, cu toate realizările sale, pentru ca americanii interesaţi de carte să afle mai multe despre cariera profesorului universitar braşovean. Ediţiile în limba română, tipărite după revoluţie, au contribuit la pregătirea temeinică a zeci de generaţii de ingineri. Ar fi vrut însă ca lucrarea să-i fie tipărită în anii 80, când a scris-o pentru cursul său de rezistenţa materialelor de la politehnică, dar atunci doar anumiţi profesori din Bucureşti aveau acest privilegiu. Este bucuros totuşi că munca sa a fost încununată prin traducerea cărţii în America. Profesorul Goia are foşti studenţi care lucrează acum în domeniul mecanicii, în toate colţurile lumii. Profesorul Goia a publicat 300 de lucrări științifice și peste 15 cărți şi a coordonat 10 lucrări de doctorat.
Americanii studiază după cartea unui profesor braşovean