Sari la conținut

Un român, actualmente cetăţean american, spune că a fost păgubit în urma scandalului de la Credit Europe Bank cu 280.000 de dolari. George Bălaşa a plecat în America acum 32 de ani. Omul spune că a vândut mai multe proprietăţi şi a depus banii la bancă. Este vorba despre o sumă ameţitoare, un milion de dolari. La scurt timp însă, s-a trezit cu mult mai puţini bani în cont.
A recuperat o parte din bani. A reuşit totuşi, să recupereze trei sferturi din milionul de dolari. „Până în data de 6 septembrie am recuperat 700 de mii de dolari. Paguba mea, adică banii pe care trebuie să-i recuperez sunt între 250 şi 280 de mii de dolari”, ne-a spus George Bălaşa. Bărbatul spune că este pentru prima dată când vine la Braşov pentru că are doi copii minori în America şi nu şi-a permis să ajungă în ţară. Acum vrea cu tot dinadinsul să-şi recupereze dolarii.
A semnat convenţia tăcerii. „Nu prea sunt speranţe, pentru că soţia mea când a primit prima tranşă de bani care trebuia să mi-i livreze mie în SUA electronic, prin transfer, a semnat o convenţie a tăcerii unde scrie că e mulţumită cu cât a luat şi că nu poate niciodată să dea banca în judecată şi că e mulţumită cu această sumă şi a fost forţată să semneze această convenţie, dacă nu, nici banii de transfer nu-i mai primeşte”, a mai spus George Bălaşa. Bărbatul a făcut reclamaţie la Protecţia Consumatorului.
Scandalul Credit Europe Bank. Anul trecut, mai mulţi clienţi care aveau depuse sume importante de bani la sucursala braşoveană a Credit Europe Bank au descoperit că li s-a umblat prin conturi. Conducerea băncii a acuzat o fraudă internă şi au urmat zeci de reclamaţii la OJPC. Prejudiciul s-a ridicat la 2,8 milioane de euro iar majoritatea oamenilor şi-au recuperat banii.
Directoarea de operaţiuni a băncii a fost eliberată. Pe de altă parte, fosta directoare de operaţiuni de la Credit Europe Bank Braşov, Otilia Negrilă, a fost eliberată în data de 7 februarie, fiindcă procurorii nu au mai cerut prelungirea mandatului de arestare. Decizia a fost luată pentru că, în cursul urmării penale, o persoană nu poate sta în arest mai mult de şase luni.

Comentarii

Ultimă oră