Sari la conținut

Amenzi de peste 90.000 de lei la 15 magazine din Brașov

amenzi-de-peste-90000-de-lei-la-15-magazine-din-brasov

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Braşov au efectuat săptămâna trecută mai multe verificări la agenţi economici care desfăşoară activităţi de comerţ în domeniul alimentaţiei publice, respectiv în cel al produselor accizabile din tutun, de pe raza judeţului Braşov.

Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu, au fost controlaţi 42 de agenţi comerciali şi au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 91.500 lei.

De asemenea, a fost confiscată valoric suma de aproximativ 450 lei, au mai fost indisponibilizate 3.100 ţigarete şi alte bunuri a căror valoare totală se ridică la suma de 2.850 lei.

Verificările continuă şi în zilele următoare în cazul unora dintre agenţii economici cărora li s-a solicitat prezentarea unor documente financiar-contabile şi administrative, pentru dispunerea măsurilor legale.

Comentarii

Ultimă oră