Sari la conținut
ai-fost-concediat-abuziv-iata-ce-poti-face

Situatiile in care firmele se folosesc de contextul economic nefavorabil pentru a-si concedia in mod abuziv salariatii sunt numeroase, sustin avocatii. Zeci de mii de romani isi cauta dreptatea in justitie. Cei care se considera nedreptatiti prin concedierea dispusa de firma la care lucreaza se pot adresa Tribunalului din raza caruia isi are domiciliul, resedinta sau locul de munca, a explicat avocatul Marius-Catalin Preduţ, pentru Ziare.com.

Termenul pentru depunerea contestatiei impotriva deciziei de concediere este de 45 de zile calendaristice de la data la care aceasta fost adusa la cunostinta salariatului. Astfel de cereri sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

Cu toate ca dispozitiile Codului muncii stabilesc faptul ca aceste cauze se judeca in regim de urgenta, termenele de judecata neputand fi mai mari de 15 zile, durata de solutionare depinde de numarul de dosare care se afla pe rolul instantei investite cu solutionarea unor astfel de dosare.

Prin adoptarea Noului Cod de procedura civila s-a avut in vedere si reducerea timpului in care se solutioneaza un dosar. Fiind intr-o perioada de tranzitie de la Vechiul Cod de procedura civila la Noul Cod de procedura civila, rezultatele avute in vedere la adoptarea noilor reglementari inca nu pot fi clar evidentiate.

Insa, in ultimul an se poate observa faptul ca dosarele care se judeca dupa noua procedura au un termen de judecare mai mic. Daca la Tribunalul Bucuresti termenul pentru solutionarea in fond al unui dosar este in jur de 8-14 luni, la instantele la care numarul de litigii de munca este mai mic, termenul de solutionare este de 3-6 luni.

Comentarii

Ultimă oră