Sari la conținut

Agricultorii braşoveni s-au specializat în diverse meserii

Camera Agricolă Județeană Brașov a organizat în anul ce tocmai se încheie 25 de cursuri  de formare profesională pentru agricultori în meserii orecum lucrători în cultura plantelor, creșterea animalelor, în gospodăria agroturistică, dar și apicultor sau piscicultor. La aceste cursuri au participat 676 de fermieri. Aceștia  se   adaugă celor aproximativ 4000  absolvenți ai cursurilor din anii anteriori. Certificatele de  calificare sunt recunoscute de Ministerul Educației și cel al Muncii, așa că oamenii au ocazia să acceseze fonduri europene. În plus începând cu luna ianuarie Camera Agricolă Județeană Brașov va califica fermieri și în meseria de pomicultor, iar în perspectivă și în cea de legumicultor. Toți cei care doresc să investească sau să-și dezvolte o afacere în domeniul agricol se pot adresa instituției la sediul de pe str.Calea Feldioarei nr.20B sau la telefon 0368.465.033 și la centrele locale din localitățile Prejmer, Halchiu, Moieciu, Sinca, Făgăraș și Rupea atât pentru  consultanță tehnică de specialitate, cât și pentru înscrierea la  cursurile de formare profesională. (A.M.)  

Comentarii

Ultimă oră