Câteodată poate fi periculos să circuli pe străzi pline de oameni chiar în miezul zilei.
   Pare incredibil ce a păţit o fată de 20 de ani din judeţul Braşov, în timp ce se afla pe strada 15 Noiembrie, în jurul orei 11.  Un tânăr de 32 de ani care trecea şi el pe acolo a strâns-o în braţe şi a atins-o în zonele intime.
   Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, agent șef adjunct Gabriela Dinu, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Braşov împreună cu cei din cadrul Secţiei 1 Poliţie Braşov l-au identificat pe agresor.
   Tânărul a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore şi a fost introdus în arestul IPJ Braşov.
   Bărbatul este cercetat în continuare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.