Un copil în vârstă de doar 4 ani, din comuna Mândra, a trecut prin clipe de groază după ce a fost agresat sexual.  Cel care l-a agresat a fost chiar un cunoscut al familiei. În prezent, copilul a ajuns într-un centru de plasament, fiind traumatizat, şi necesită asistenţă psihologică, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie din Braşov, Lucreţia Teleky. Bărbatul implicat a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Sub acuzaţia de viol, suspectul riscă până la 20 de ani de temniţă. El nu este la prima faptă penală, fiind cercetat şi pentru comiterea altor infracţiuni.