Joi, 1 noiembrie 2018, de la ora 19.00, la Teatrul Particular Braşov va fi pusă în scenă piesa „Actriţa”, în regia şi scenariul Elvirei Platon.

   O actriţă faimoasă, cu roluri importante, adulată de public şi bărbaţi deopotrivă, trăieşte micile sale drame de divă plictisită. Are o vârstă, n-are familie (nu că i-ar lipsi foarte mult), dar îl are pe Motănel al ei, un amant satisfăcător. Cabiniera are o viaţă plină: e obişnuită cu capriciile divei, trăieşte în umbra acesteia, ducând totuşi o viaţă palpitantă şi spectaculoasă, are familie şi copii , chiar şi un soţ. Şocul care vine să disturbe viaţa celor două e unul magistral: actriţa află că propria-i cabinieră e căsătorită cu Motănelul ei. Urmează un mini-show al actriţei, înainte de spectacolul său propriu-zis, în care disperarea îşi va spune cuvântul.

  Din distribuţie fac parte Dorina Roman şi Mona Codreanu.

   Rezervările pot fi făcute la numărul de telefon 0799 977 357.