Sari la conținut

Actorii de la Teatrul „Sică Alexandrescu” pregătesc prima premieră a anului 2020

actorii-de-la-teatrul-sica-alexandrescu-pregatesc-prima-premiera-a-anului

Actorii de la Teatrul „Sică Alexandrescu” au început pregătirile pentru prima premieră a anului

Actorii Teatrului „Sică Alexandrescu” au început, chiar din week-end-ul care a trecut, repretiţiile pentru un nou spectacol, ce va fi prezentat la începutul primăverii.


   Este vorba despre „Electronic City”, de Faulk Richter. Textul este în traducerea, dar şi regia lui Dragoş Muşoiu.


    „Este un regizor care vine cu foarte multe aprecieri, este un regizor – hai să spunem – de top din ţară, pe care ne bucurăm să-l avem alături. Va lucra cu echipa tânără din Teatrul nostru, dar nu numai şi într-o viziune modernă, ne gândim la ceva nou, spectaculos, un produs care să se adreseze celor doritori de altceva, de nou, de modern, de spectaculos, pentru că am avut investiţii foarte mari în ceea ce priveşte tehnica”, a precizat directorul instituţiei Gabriel Costea.


    Repetiţiile vor dura aproape două luni. Dacă totul se va desfăşura conform planurilor, piesa va fi prezentată la începutul lunii martie. Scenografia va fi semnată de Oana Micu, iar muzica este asigurată de Danaga.

Comentarii

Ultimă oră