Sari la conținut

A scăzut inflaţia. Cel mai mult s-au ieftinit cartofii

S-au ieftinit alimentele, arată ultimele date statistice, conform cărora avem cea mai mică inflaţie lunară din ultimele două decenii. Preţurile de consum au scăzut în septembrie pentru a patra luna consecutiv, pe fondul ieftinirii alimentelor, astfel că inflaţia anuală a coborât la 3,45% şi a intrat în intervalul ţintit de BNR pentru acest an. Guvernatorul Mugur Isărescu, declara săptămâna trecută că rata anuală a inflaţiei a coborât sub 4% în septembrie şi a intrat astfel în ţinta BNR. Banca centrală ţinteşte pentru acest an o inflaţie de 2-4%, dar are o prognoză uşor mai ridicată, de 4,6%. Faţă de luna august, preţurile din septembrie au fost cu 0,21% mai mici, în condiţiile în care alimentele s-au ieftinit cu 1,18%, în timp ce preţurile la mărfurile nealimentare au urcat cu 0,2%, iar cele la servicii cu 0,56%. În categoria mărfurilor alimentare, cea mai mare reducere de preţuri a fost raportată la cartofi, de 35%, dar şi la legume şi conserve de legume, care s-au ieftinit cu 13%. Alte reduceri importante au mai avut loc la fructe proaspete, dar şi la alte legume şi conserve de legume, unde preturile au coborât cu 5%. La polul opus, o creştere importantă de preţuri a avut loc la ouă, care s-au scumpit cu 5% faţă de luna precedentă.

Comentarii

Ultimă oră