Arhitectul şef al judeţului Mihai Sârbu s-a stins din viaţa după o aprigă suferinţă. Mihai Sârbu a primit, în viaţă fiind, recunoştinţa pe care a meritat-o din plin, din partea comunităţii – titlul de cetăţean de onoare al judeţului. Vorbim despre un profesionist de înaltă clasă, care a fost întotdeauna un îndrumător şi un sprijin pentru toţi colegii săi din administraţia judeţeană. Braşovenii îl ştiu drept unul dintre cei mai buni arhitecţi ai regiunii. Mihai Sârbu s-a născut pe 30 mai 1953. A absolvit Liceul de Arte Plastice din Cluj-Napoca în 1973. A urmat trei ani de studii la Facultatea de Arhitectură din cadrul Institutului Politehnic Cluj, după care alţi trei ani, la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” Bucureşţi, pe care l-a absolvit în 1979. Şi-a început activitatea de arhitect la Atelierul de Proiectare Judeţean Miercurea Ciuc, dar a fost şi designer la IAR Ghimbav. Din 1987 şi până în 1993 a lucrat la Consiliul Popular şi Consiliul Judeţean Braşov, că inspector de specialitate, şef serviciu şi director. A urmat perioada anilor 1994-2001, timp în care a fost șef serviciu urbanism la SC Proiect Braşov SA şi asociat unic la SC Dasaro SRL şi la SC Agenţia Sârbu SRL. Din mai 2001, Mihai Sârbu a fost arhitect-şef la Consiliul Judeţean Braşov. În data de 28 martie 2013 a primit titlul de „Cetăţean de Onoare“ al judeţului Braşov. Dumnezeu să-l odihnească!
A murit Mihai Sârbu