Sari la conținut

A început distribuirea cardurilor naționale de sănătate

a-inceput-distribuirea-cardurilor-nationale-de-sanatate

Primele carduri de sănătate au ajuns la români. În judeţul Bacău, pacienţii din programul naţional de dializă au fost primii care le-au obţinut. Casa de Asigurări din judeţ a împărţit aproape 300 de carduri, dar până la sfârşitul anului toţi locuitorii Bacăului trebuie să intre în posesia noilor documente. Actul medical digital conţine datele de identificare şi istoricul medical al asiguraţilor, scrie realitatea.net. Pacienţii vor folosi cardul de sănătate ori de câte ori merg la medic. Acesta conţine numele, prenumele şi codul de identificare în sistemul de sănătate. De asemenea, va avea un cip cu informaţiile esenţiale ale bolnavului: CNP-ul, grupa sanguină, RH-ul, eventualele boli cronice şi datele de contact ale doctorului. Până la sfârşitul anului, peste 56.000 de asiguraţi băcăuani vor primi cardurile de sănătate. La nivel naţional au fost tipărite peste 10 milioane de carduri care vor fi distribuite de la toamnă.

Comentarii

Ultimă oră