Sari la conținut

A început construirea unei unități noi de pompieri în comuna Homorod

a-inceput-construirea-unei-unitati-noi-de-pompieri-in-comuna-homorod

Pompierii braşoveni vor avea la dispoziţie o nouă subunitate în judeţ, pe raza comunei Homorod, astfel încât să poată reduce timpii de intervenţie pentru zona Rupea.

Lucrările de construire a subunităţii au început săptămâna aceasta, finanţarea fiind asigurată de Primăria Comunei Homorod şi de Consiliul Judeţean Braşov (care a alocat pentru acest proiect suma de 300.000 lei).

De altfel, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov Adrian Gabor a declarat că, pentru susţinerea acestei investiţii, administraţia judeţeană a alocat suma de 300.000 lei.

Investiţia se ridică la 1.871.015 lei cu tot cu TVA (1.572.282, fără TVA), iar lucrările sunt executate de SC Center Akces Comserv SRL din localitatea Ţigăneşti, judeţul Galaţi, contractul fiind obţinut în urma unei licitaţii organizate de Primăria Homorod.

Conform contractului, firma gălăţeană va trebui să finalizeze lucrările în termen de 12 luni.

Comentarii

Ultimă oră