Sari la conținut

A fost lansat primul test HIV pe care îl poţi face acasă

a-fost-lansat-primul-test-hiv-pe-care-il-poti-face-acasa

Primul test pentru HIV care se poate face acasă a fost pus în vânzare în Marea Britanie. Virusul poate fi depistat, cu acest test, cu o rata de acurateţe de 99,7 procente. Testul, denumit BioSURE HIV Self Test, permite testarea oriunde şi oricând. Pentru a realiza testul trebuie să puneţi o cantitate mică de sânge, din deget, pe test, iar rezultatul va fi oferit în aproximativ 15 minute, scrie mirror.co.uk.

Datorită ultimelor tratamente, HIV este la ora actuală o afecţiune tratabilă, însă diagnosticarea târzie a virusului are efecte devastatoare asupra sănătăţii oamenilor. Brigette Bard, fondatoarea BioSure, compania care produce testul, a precizat că lansarea reprezintă un pas important în depistarea timpurie a virusului HIV.  "Credem cu tărie că putem reduce rata de infectare cu HIV", a spus aceasta, adăugând că testul poate uneori să nu detecteze virusul dacă a fost contactat cu mai puţin de 3 luni înainte de realizarea testului.  Testările vor continua şi în spitale, însă BioSURE HIV Self Test reprezintă o alternativă de diagnosticare mai discretă care va încuraja testarea în cazul persoanelor care nu vor să meargă la doctor, scrie realitatea.net.

Comentarii

Ultimă oră