Sari la conținut

Peste 50 de cazuri noi de gripă porcină au fost confirmate în cursul zilei de ieri. Aşa se face că numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 847. În multe farmacii nu se mai găsesc măşti de protecţie, însă în Gara de Nord au fost împărţite 4.000 de măşti călătorilor care plecau spre Moldova şi spre Valea Prahovei. Situaţie gravă este şi la Iaşi, unde numărul celor aflaţi în carantină din cauza gripei noi a ajuns la 116. Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi este aproape plin, dar, în cazul în care va fi necesar, vor putea fi folosite păturile din Clinica de Dermatologie din Tătăraşi şi cele din Clinica de Endocrinologie a Spitalului "Sfântul Spiridon". Activitatea cu publicul la Parchetul Tribunalului Iaşi a fost suspendată pentru o perioadă de trei săptămâni, pentru a preveni răspăndirea virusului gripal AH1N1 în rândul angajaţilor instituţiei. Sesizările şi plângerile se vor trimite prin poştă.

Comentarii

Ultimă oră