Sari la conținut

500 de euro de la stat pentru părinţii care au copii mai mici de 5 ani

500-de-euro-de-la-stat-pentru-parintii-care-au-copii-mai-mici-de-5-ani

Părinţii care au copii de până în 5 ani urmează să primescă începând cu anul 2017 suma de 500 de euro.

Legea care prevede acest lucru ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2013, însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar mai mulţi părinţi au ameninţat că vor da statul în judecată, conform spynews.ro.

Încă din 2011 este în vigoare o lege care prevede că fiecare copil ar trebui să primească la naştere o sumă echivalentă cu 500 de euro. Până în momentul de faţă legea nu a fost aplicată. Această sumă este oferită de stat în scop educaţional, banii urmând să fie depuşi într-un cont de depozit, denumit „cont pentru educație permanentă” deschis la Trezoreria Statului. Doar titularul contului poate retrage suma oferită de stat şi asta doar după ce va împlini vârsta de 16 ani şi va avea acordul părinților sau tutorelui. În cazul în care o altă persoană va încerca să retragă banii  acest lucru va fi considerat infracțiune și  va fi pedepsit cu închisoarea.

În lege este precizat următorul lucru: "Statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale".

Comentarii

Ultimă oră