La 3 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte.

  În urmă cu exact 100 de ani, la 3 noiembrie 1916, prin Ordinul nr. 294 al Marelui Cartier General, s-a înfiinţat în Bucureşti prima unitate de vânători de munte din Armata României, prin transformarea Şcolii de Schiori în Corpul Vânătorilor de Munte.

 Corpul Vânătorilor de Munte era destinat să îndeplinească misiuni de recunoaștere, de siguranță și de legătură, fiind totodată și o unitate tactică, în special în trecătorile din Carpați.

 La 27 decembrie 1916, Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânători de Munte, care a participat în cadrul bătăliei de la Oituz la executarea unor puternice contraatacuri, pentru cucerirea unor înălțimi dominante, cele mai importante fiind Coșna și Cireșoaia.

 În campaniile celui de-al Doilea Război Mondial, vânătorii de munte au participat la eliberarea Bucovinei și nordului Basarabiei, ajungând până în munții Caucaz și ai Crimeii , luptând apoi pentru eliberarea Transilvaniei, în Ungaria, în munții Bukk și în Slovacia, în munții Metaliferi, Tatra Mare, Tatra Mică, Carpații Albi, și, în final, podișul Boemiei (Câmpania din Vest). De la 22 iunie 1941 și până la 12 mai 1945, pierderile vânătorilor de munte s-au ridicat la un total de 74.208 oameni, printre care 2.378 de ofițeri, 1.830 subofițeri şi 70.000 gradați soldați.

  După încheierea războiului, trupele vânătorilor de munte au trecut prin reorganizări, redislocări și mai ales desființări, care au dus la dispariția Brigăzii 2 Vânători de Munte (ultima unitate) la 14 aprilie 1961, reînființată apoi in 14 octombrie 1964 (având sediul la Baia Mare, apoi la Brașov). Ulterior, s-au înființat și alte brigăzi, unitățile lor fiind apoi subordonate altor mari unități din forțele terestre.
În prezent, Brigada 2 Vânători de Munte activează în cadrul forțelor operaționale, iar Brigada 1 în cadrul forțelor de generare și regenerare.

 Vânătorii de munte au participat la activități de instruire în comun, în țară și în străinătate, cu militari din SUA, Marea Britanie, Grecia, Olanda, Turcia, Italia, Bulgaria, Iordania, Franța și multe alte țări, precum și la aplicații multinaționale. Notabilă este participarea cu succes a unor companii și plutoane din Brigada 2 Vânători de Munte la misiunile în afara granițelor țării, în cadrul misiunilor din teatrele de operații din Kosovo, Irak și Afganistan.

  Înfiinţate pentru a executa misiuni în condiţii extreme de climă şi de teren, trupele de vânători de munte au efectuat misiuni atât în ţară, cât şi în Angola, Somalia, Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Irak sau Afganistan.

  Aşadar astăzi este mare sărbătoare pentru Vânătorii de Munte! Şi nu orice sărbătoare! Ci chiar centenarul!

    Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Braşov, ai Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” din Miercurea-Ciuc, ai Bazei de instruire pentru vânători de munte „Bucegi” din Predeal şi ai Batalionului 26 Vânători de Munte „Avram Iancu” din Brad vor sărbători, azi, la Braşov, Ziua Vânătorilor de Munte.

    De la ora 11.00, în Piaţa Sfatului va avea loc o ceremonie militară şi religioasă, iar în zona Parcului Titulescu va fi organizat un stand cu tehnica şi principale echipamente din dotarea Vânătorilor de Munte.
 
    Începând cu ora 18.30, militarii se vor retrage cu torţe pe itinerarul Piaţa Sfatului - strada Mureşenilor - sediul Comandamentului Brigăzii 2 Vânători de Munte.

     Cu numai o zi înainte de sărbătoarea centenarului, în faţa Brigăzii 2 a Vânătorilor de Munte Sarmizegetusa, ieri, a fost dezvelit bustul lui Ion Dumitrache, noul „patron spiritual” al Vânătorilor de Munte.

 Astăzi, vânătorii de munte împlinesc 100 de ani de istorie, timp în care au contribuit esențial în toate acțiunile Armatei României.

  La mulți ani tuturor vânătorilor de munte, exemplu de seriozitate şi devotament , cei care sunt mereu la înălțime prin ceea ce fac!