Revolta anticomunistă de la Braşov din 15 Noiembrie 1987 este popularizată în rândul tinerilor de crosul internaţional „15 Noiembrie”, ajuns anul acesta la ediţia cu numărul 30.

      Competiţia se desfăşoară în fiecare an exact pe traseul pe care l-au urmat muncitorii brașoveni când au protestat împotriva comunismului. Între timp, întrecerea a devenit cea mai longevivă competiţie de atletism din România şi una din cele mai populare.

    Pentru participanţii la cros, brașoveni sau sosiți special din toată România, dar și de peste hotare, este un prilej atât de a face mişcare, cât şi de a-i omagia pe luptătorii pentru libertate din regimul comunist. Dacă unii dintre ei s-au născut după eveniment, alţii au trăit acele zile sau chiar au participat la revoltă.

    Românul Nicolae Soare şi-a luat revanşa la Crosul „15 Noiembrie”! Anul trecut a fost al 2-lea. Anul acesta a obţinut aurul şi a stabilit un record naţional!

    Dacă anul trecut, la probele internaţionale ale Crosului „15 Noiembrie”, nici un atlet din România nu a obţinut aurul, la ediţia din acest an, românul Nicolae Soare a produs surpriza, clasându-se pe primul loc la competiţia „Elite International Masculin”. De altfel, timpul obţinut de acesta, 13 min. 31 sec., reprezintă un record naţional. Podiumul la această competiţie a fost completat de Haymanot Alew (Etiopia) şi de un alt român, Andrei Dorin Rusu.

 La feminin, aurul a fost câştigat de etiopianca Alemitu Tariku, care a parcurs cei 5 kilometri în 15 min. 30 sec., fiind urmată pe podium de Rebecca Chelangat (Uganda) şi Roxana Bârcă (România).

    Anul acesta, Crosul „15 Noiembrie”, ajuns la a 30-a ediţie, a însemnat un record de participare, fiind înscrişi nu mai puţin de 2.000 de oameni. Aceştia au alergat în trei curse, feminină, masculină şi populară, în primele două concurenţii fiind cronometraţi şi premiaţi pe categorii de vârstă.

 Între atleţii români cunoscuţi care s-au aflat la start au fost Paula Todoran, Diana Ivăncescu, Claudia Prisecaru, Marian Coman sau Peter Herman.

   O prezenţă aplaudată a evenimentului a fost campioana olimpică Paula Ivan, ambasador al crosului braşovean din 2018.

    Clasament:

   Elite International Feminin

1. Alemitu Tariku (Etiopia) – timp: 0:15:30,60
2. Rebecca Chelangat (Uganda) – timp: 0:15:53,60
3. Roxana Barca (România) – timp: 0:16:03,30

    Elite International Masculin

1. Soare Nicolae (România) – timp 0:13:31,9
2. Haymanot Alew (Etiopia) – timp 0:13:41,4
3. Rusu Dorin (România) – timp 0:14:05,7

În organizarea și desfășurarea evenimentului s-au implicat:
- Inspectoratul Județean de Poliție Brașov - Biroul Rutier Brașov, în colaborare cu Serviciul Rutier Brașov, Secțiile de Poliție 1, 2, 3, 4 și 5 și Poliția Locală (42 polițiști în dispozitiv);
- Gruparea Mobilă de Jandarmi „Burebista” Brașov (8 jandarmi);
- 3 echipaje de salvare și intervenție;
- 7 arbitri (4 arbitri FRA + 3 arbitri voluntari AJA Brașov);
- 2 responsabili cronometraj;
- 100 elevi voluntari de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina;
- 47 studenți voluntari de la Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane (FEFSM) Brașov;
- 12 studenți voluntari de la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov;
- 41 de voluntari AJA Brașov, implicați în activitățile din zilele 16 noiembrie (amenajare traseu, deschidere, înscrieri, festivitate de deschidere) și 17 noiembrie (înscrieri, start, traseu, sosire, festivitate de premiere);
- 4 fotografi voluntari;
- 2 cameramani, 10 persoane staff tehnic.

Sponsorul oficial al concursului a fost NetBet.

De asemenea, AJA Brașov mulțumește sponsorilor, partenerilor și colaboratorilor:

- Silnef;
- Kronospan;
- Redis;
- Best Optic;
- Dacia Plant;
- Coresi Shopping Resort;
- Clubul Olimpic Brașov;
- Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” Brașov;
- Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”;
- Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”;
- PhotoRun;
- Club Predeal;
- BibChip România;
- Farfuria Sănătoasă - nutriționist Ramona Dună;
- 4 Rooms;
- Roman SA;
- RATBV SA;
- La Pas prin Brașov;
- Stop Cadru;
- RPLP Kronstadt RA.