Sari la conținut

1.200 de brașoveni au fost prezenți la Bursa Generală a Locurilor de Muncă

1200-de-brasoveni-au-fost-prezenti-la-bursa-generala-a-locurilor-de-munca

Aproape 1.200 de brașoveni s-au prezentat, vineri, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă. În cadrul evenimentului, 125 de agențI economici au oferit 1.416 locuri de muncă în peste 200 de meserii, informează Mediafax. Deşi iniţial se anunţase deschiderea Bursei la ora 09.00, sute de braşoveni s-au adunat în faţa Casei Armatei de la primele ore ale dimineţii, iar organizatorii evenimentului au decis să deschidă porţile cu o jumătate de oră mai devreme, la ora 08.30. În nici două ore de la deschidere, peste 500 de braşoveni, fie ei şomeri sau în căutarea unui loc de muncă, au depus CV-uri şi au dat interviuri în faţa angajatorilor prezenţi la Bursă.

Până la închiderea Bursei, în jurul orei 14.00, aproape 1.200 de braşoveni, şomeri sau persoane în căutarea unui loc de muncă, au trecut pragul Casei Armatei şi au lăsat câte un CV. Mai exact, pe la cei 125 de angajatori care au oferit 1.416 locuri de muncă, au trecut în total 1.180 de persoane, iar 857 dintre acestea au fost selectate în vederea angajării, urmând să se prezinte la angajatori pentru probe de lucru. De asemenea, opt dintre candidaţi au întrunit exigenţele cerute de angajatori şi au fost angajaţi pe loc. Dintre aceştia, trei s-au angajat pe posturi cu studii superioare, respectiv un inginer mecanic, un inginer de producţie şi un manager de proiect, iar cinci pe posturi cu studii medii – un ospătar, un tâmplar, un îngrijitor clădire şi doi muncitori necalificaţi „De remarcat este faptul că până în prezent s-au înregistrat 125 de agenţi economici, iar acest număr al angajatorilor este record la Braşov. În nicio ediţie a Bursei Generale a Locurilor de Muncă nu am avut atâţia angajatori care au venit să ne treacă pragul. Dacă am fi avut un spaţiu şi mai mare am fi primit şi mai mulţi angajatori“, a spus directorul executiv al AJOFM Braşov, Liliana Dragomir.

Comentarii

Ultimă oră