Sari la conținut
12-scoli-si-gradinite-vor-fi-extinse-

Primăria Braşov a lansat recent o licitaţie pentru extinderea sau mansardarea unor unităţi de învăţământ.

Este vorba de 12 şcoli şi grădiniţe, iar pentru efectuarea studiilor de fezabilitate, care ar urma să fie finalizate în cel mult cinci luni de la data semnării contractului, Primăria a pregătit o sumă de peste 560.000 lei.

Pe lista celor 12 proiecte este extinderea şi reabilitarea termică a Grădiniţei nr. 5, mansardarea grădiniţelor nr. 7 şi nr. 11, extinderea şcolilor gimnaziale nr. 1 şi 2 şi a Grădiniţei nr. 26.

De asemenea, vor fi efectuate studiile de fezabilitate pentru mansardarea Şcolii Gimanziale nr. 9, extinderea şi mansardarea Şcolii Gimnaziale nr. 12 și extinderea şcolilor gimnaziale nr. 27 şi 30, a Liceului Vocaţional de Arte Plastice și mansardarea Şcolii nr. 25.

Ofertele se pot depune până pe 27 octombrie, cuantumul garanţiei de participare fiind de 1% din valoarea contractului.

Comentarii

Ultimă oră